De ce am ales sa zburd prin ROI?

voluntar Cristina Onofrei

voluntar Cristina OnofreiPovestea mea începe cu mai mulți ani în urmă, cînd profesoara fiind și încercînd să fac față provocarilor lucrului cu copiii, am înțeles că oricît de dificil un copil poate fi, oricît de mult te poate provoca, daca știi cum să te conectezi cu el, reușești să-l motivezi să colaboreze. Doar că, după ce se întoarce acasă, devine la fel de dificil precum a fost la început. Aceasta observație din teren m-a făcut să înțeleg că problema nu erau copiii – așa cum am auzit de la colegii mei cu mai multă experiență la catedră – ci părinții acestora. Atunci mi-am pus în gînd că îmi doresc să fac ceva pentru a ajunge la părinți și să le schimb paradigmele pentru binele copiilor. Pe atunci, nu știam prea multe lucruri….. doar că acest gînd nu mi-a dat pace, așa că, atunci cînd viața mi-a permis, am renunțat la învățămînt și am început să învăț….. schimbîndu-mi printre altele și meseria……

Cînd am luat primul contact cu coachingul am înțeles că perspectiva acestuia este singura metodă eficientă în învățămînt. Astfel, mi-am dorit să pot implementa această perspectivă – a coachingului – în școli. Doar că, atunci nu am știut ce înseamnă asta și cam care ar fi procedurile prin care visul meu va putea deveni realitate. Dar, pentru că știam clar ce îmi doresc, și pentru ca există google, am văzut că la noi există o asociație care are același obiectiv ca mine: educație prin coaching. Așa am ajuns și eu unul din voluntarii care zburdă în ROI. Deși am o experiență de peste 20 de ani în educația formală și nonformală, nu mi-am dat seama cît de complex este procesul de învățare. pînă acum.

Contactul meu cu ARL* m-a ajutat să mă pozitionez într-o perspectivă sistemică asupra procesului de învățare – conforma cu valorile si credințele mele. Participînd la workoshopuri și cunoscînd pe alții care au aceeași dorință – și fac lucrul acesta, am putut să înțeleg mai bine complexitatea procesului de învățare. Da, pot spune acum cu convingere și cunoștință, că este ceea ce vreau să fac mai departe.

Ca voluntar ROI, experimentînd metoda,  mi s-a deschis calea și am posibilitatea să învăț/ experimentez/ specializez pentru a-mi împlini ambele visuri: acela de a ajunge la părinți și a le schimba paradigmele spre binele copiilor precum și cel de a duce/implementa metodologia/principiile de coaching în școli.

Începînd din februarie mă întîlnesc lunar cu elevii din clasa a VIII-a cu intenția să creez spațiul deschis și sigur în care ei se pot exprima fără a fi judecați și să lucrăm împreună, pînă în iunie cînd au examenul de capacitate și admiterea la liceu, pe nevoile lor, pentru a progresa. Îi încurajez să identifice calități pe care le au pentru a le dezvolta încrederea și să utilizeze mai bine resursele pe care le au la dispoziție pentru a-și îndeplini obiectivele personale.

Metodologia pe care o experimentez în echipa Zburd- educație prin coaching este pentru mine “mediul”sau “sistemul”care îmi permite să fiu autentică – și să mă descopar în continuare – să cresc spre excelență și bineinteles, să contribui către comunitatea din care fac parte. Sunt 3 din valorile care stau la baza vietii mele.

Cristina Onofrei

Voluntar al Asociației ROI, coach în proces de acreditare, lucrează cu elevii din clasa a opta, din Școala Gimnazială nr 3 din Suceava. Vă invităm să o descoperiți pe Cristina pe pagina https://www.facebook.com/ComunicAltfel/ sau www.comunicaltfel.ro

*ARL –
Action Reflection Learning