Noi albine se adună în ROI – stupul de la Nehoiu

Ne bucurăm că am primit următorul articol despre întâlnirea care a avut loc la Nehoiu/Buzău, în data de 7 noiembrie 2015, ca urmare a determinării noastre de a crea rețeaua Zburd de sprijin pentru profesorii implicați:

Speranță, optimism, implicare… acestea au fost cuvintele-cheie, sub semnul cărora a stat prima întâlnire a profesorilor de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga Nehoiu, Școala Gimnazială Lunca Pripor și Școala Gimnazială Siriu, dornici să se alăture proiectului Zburd – educație prin coaching, cu antrenorii Simona David – Crisbășanu și Claudia Wotsch.

12195956_1049548368402093_1126852231786269775_n

Ședința de lucru a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2015, la liceul din orașul Nehoiu, și a debutat cu identificarea problemelor existente în fiecare dintre cele trei unități școlare deschise în a aduce o schimbare și a veni în întâmpinarea nevoilor reale ale elevilor. Cu toate că nu există probleme majore privind abandonul școlar sau promovabilitatea la BAC și Evaluarea Națională, profesorii au simțit că este necesar să aducă o nouă abordare în relația cu elevii, care sunt din ce în ce mai puțin motivați să vină la școală și să facă performanță.

Pe lângă prevenirea abandonului școlar și reducerea absenteismului, obiectivele pe care și le-au propus au fost motivarea elevilor pentru învățare și creșterea stimei de sine. Atingerea acestor finalități este marea provocare pentru echipele de profesori, deoarece metodele utilizate anterior nu au avut succesul scontat.

Întâlnirea cu coachii din Asociația ROI a constituit o oportunitate de a privi interacțiunea cu elevii dintr-o altă perspectivă, aceea a definirii unui scop al actului educativ, precum și stabilirea unor pași concreți pentru atingerea acelui scop.

12193661_1049547045068892_3978347173001075713_n

“Mi s-a părut relevant faptul că fiecare echipă de profesori a identificat o serie de probleme specifice, niște soluții, dar mai ales faptul că s-au căutat modalități practice de a le rezolva. Importanța pe care o are dimensiunea finalității, a scopului precis, atât pentru cadrul didactic, cât și pentru elev mi s-a părut esențială în discuții”, afirmă Raluca Zazuleac, profesoară la Liceu Teoretic Nicolae Iorga Nehoiu.

De asemenea, colaborarea dintre profesori și facilitatori s-a dovedit productivă, rezultând idei concrete de activități și proiecte ce vor fi derulate atât în perioada imediat următoare, cât și pe termen mai lung.

În numele profesorilor de la cele trei școli buzoiene, mulțumim coachilor pentru energia, optimismul, calmul, deschiderea și resursele oferite, pentru pasiunea și încrederea în posibilitatea de a învesti actul educativ cu mult mai mult sens și plus-valoare.

Autori: prof. Anca – Nicoleta Simion                                                 prof. Raluca Zazuleac

“Entuziasm, deschidere, implicare, optimism, claritate … azi, la prima intalnire cu profesorii din scolile si liceul din Nehoiu, in proiectul Zburd – Educație prin coaching. Si aici am vazut ca se poate. Vom reveni la Nehoiu în ianuarie, pentru a vedea care sunt primele rezultate”, a spus Claudia Wotsch, voluntar în cadrul Zburd-Educație prin coaching și inițiatoarea acestei întâlniri.

“În ce mă privește, a fost o surpriză plăcută să vedem câte lucruri concrete fac deja profesorii din Nehoiu pentru implicarea și motivarea elevilor. Cu alte cuvinte, profesorilor prezenți chiar le pasă de elevii lor, iar una dintre doamne, chiar vizionase filmul Ba se poate! cu elevii de la clasa la care este dirigintă. Ce aducem noi nou? În primul rând, ideea de a crea o comunitate de astfel de profesori, prin rețeaua Zburd. Venim și cu un mod de lucru mai clar structurat – de ce, ce, cum facem și pentru ce – și cu imboldul de a-i implica și mai mult pe elevi și părinți în viața școlii. La final, am vorbit și despre faptul că, la nivel global, educația este în tranformare, despre modelul finlandez și utilizarea tehnologiei în educație – Khan Academy. Cadrele didactice care doresc să primească vizita noastră ne pot contacta prin rețeaua Zburd pentru profesorii implicați și pe e-mail la stup@aroi.ro”, a spus Simona David-Crisbășanu, coordonatoarea proiectului Zburd-educație prin coaching și reprezentanta Asociației ROI.

Întâlnirea cu cadrele didactice de la Nehoiu, a fost posibilă datorită celor care au sprijinit crearea rețelei Zburd pentru profesorii implicați prin Ciclaton – voluntarii care au biciclat și cei care au sprijinit financiar . Mulțumim tuturor contributorilor și în special companiei DSV, partener principal.

12193878_1049546108402319_7835644143289849151_n

 

Comments 1

  1. Raluca Radu(Danciu)

    Felicitari colegelor din Nehoiu si mult succes! Abia astept sa ne apucam si noi de lucru, la Negoiesti!

Comments are closed.