Einstein: Şcoala ar trebui să formeze tineri cu personalități armonioase, nu specialiști

În proiectul Zburd-Educație prin coaching urmărim să creăm echipe perfomante în școli. Aceste echipe, formate din elevi, profesori, părinți, reprezentanți ai autorităților locale și sectorului privat, urmăresc ca școala lor să fie mai bună. Dar ce definește o școală bună? Rezultatele elevilor la școală? Sau ceea ce învață dincolo de asta: atitudine, principii, valori? Găsim aceste răspunsuri la marii gânditori, precum Albert Einstein. Mare minune este că am găsit acest articol preluat pe site-ul Școlii Gimnaziale nr. 41 “Sfântul Grigore Teologul” din Galați. Misiunea acestei școli este una foarte clară, fără floricele: <<Înzestrarea şi formarea elevilor cu abilităţi de”BUN CETĂŢEAN”: responsabil, capabil să se integreze în societate şi să contribuie la dezvoltarea acesteia.>> Nu-i cunoaștem pe profesorii din această școală, dar ne dorim să-i întâlnim în curând. Pe site-ul acestei școli puteți citi în întregime articolul lui Albert Einstein DESPRE EDUCAŢIE, publicat în 1936 (selecţii din antologia ”CUM  VĂD EU LUMEA” ).

Ce spune Einstein:

,,Şcoala a fost întotdeauna mijlocul cel mai important pentru transferarea comorilor tradiţiei de la o generaţie la cea următoare. Lucrul acesta este şi mai adevărat astăzi decât în trecut, deoarece prin dezvoltarea modernă a vieţii economice, rolul familiei de purtător al tradiţiei şi al educaţiei a slăbit. Viaţa şi sănătatea societăţii umane depinde, astfel, de şcoală într-o măsură şi mai mare decât în trecut.

Uneori şcoala este privită doar ca un instrument pentru transmiterea unei anumite cantităţi maxime de cunoştinţe către tânăra generaţie. Lucrurile nu stau însă aşa. Cunoştinţele sunt ceva mort; şcoala, în schimb, serveşte vieţii. Ea trebuie să dezvolte la tineri acele calităţi şi capacităţi care prezintă valoare pentru bunăstarea obştei. Aceasta nu înseamnă însă că individualitatea trebuie anihilată, iar individul trebuie să devină o simplă unealtă a comunităţii, aidoma unei albine sau unei furnici. Fiindcă o comunitate de indivizi standardizaţi, fără originalitate personală şi scopuri personale ar fi o comunitate nevolnică, fără posibilităţi de dezvoltare. Dimpotrivă, scopul trebuie să fie formarea unor indivizi caracterizaţi prin acţiune şi gândire independentă care văd însă menirea supremă a vieţii lor în slujirea obştei. Din câte pot judeca, sistemul britanic de învăţământ se apropie cel mai mult de realizarea acestui ideal.

Cum trebuie însă să ne străduim să atingem acest ideal ? Nu cumva prin predici moralizatoare? Nicidecum! Cuvintele sunt şi rămân sunete goale, iar drumul spre pierzanie a fost însoţit întotdeauna de exaltarea în vorbe a câte unui ideal. Personalităţile nu se formează însă prin spuse şi auzite, ci prin muncă şi activitate.

De aceea, cea mai importantă metodă de educaţie a constat dintotdeauna în a-1 antrena pe tânăr într-o activitate efectivă. Aceasta este valabil atât pentru primele încercări ale şcolarului de a deprinde scrisul, cât  şi pentru lucrarea de licenţă la absolvirea universităţii, pentru simpla memorare a unei poezii, pentru scrierea unei compuneri, interpretarea şi traducerea unui text, rezolvarea unei probleme de  matematică sau  practicarea  unui sport.

În spatele oricărei realizări stă însă motivaţia pe care se întemeiază şi pe care, la rândul ei, reuşita activităţii o întăreşte şi o alimentează. Aici întâlnim cele mai mari diferenţe şi ele sunt de cea mai mare importanţă pentru valoarea educaţională a şcolii. Una şi aceeaşi muncă îşi poate avea drept origine teama şi constrângerea, dorinţa ambiţioasă de autoritate şi de autoevidenţiere, sau interesul sincer pentru obiect şi dorinţa de adevăr şi înţelegere, aşadar acea curiozitate, divină pe care o posedă orice copil sănătos, dar care de atâtea ori seacă de timpuriu. Influenţa educativă exercitată asupra tânărului prin efectuarea uneia şi aceleiaşi activităţi poate fi foarte diferită, după cum la baza ei stau teama de pedeapsă, pasiunea egoistă sau dorinţa de plăcere şi satisfacţie. Şi nimeni nu va susţine că administraţia şcolii şi atitudinea învăţătorilor şi profesorilor nu are influenţă asupra modelării structurii psihologice a tinerilor.

Mie mi se pare că pentru o şcoală lucrul cel mai rău este să lucreze în principal cu metodele fricii, forţei şi autorităţii artificiale. Un asemenea tratament distruge sentimentele sănătoase, sinceritatea şi încrederea in sine a tânărului. El produce supusul umil. […] Daţi în mâna educatorului cât mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încât singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane  şi intelectuale.

[…] şcoala şi educatorul trebuie să se ferească de a folosi metoda facilă a aţâţării ambiţiei individuale spre a-i face pe copii silitori la învăţătură.

Trebuie să ne ferim deci a predica tinerilor ca scop al vieţii succesul în sensul curent al termenului. Fiindcă un om de succes este cel care primeşte mult de la semenii săi, de obicei incomparabil mai mult decât echivalentul serviciilor făcute de el lor. Valoarea unui om trebuie văzută însă în ceea ce dă, şi nu în ceea ce e capabil să primească.

Imboldul cel mai important pentru muncă în şcoală şi în viaţă este plăcerea de a munci, plăcerea produsă de rezultatul muncii şi conştiinţa valorii acestui rezultat pentru comunitate. Sarcina cea mai importantă a şcolii eu o văd in trezirea şi întărirea acestor forţe psihologice ale tinerilor. Numai un asemenea fundament psihologic duce la o năzuinţă fericită spre cele mai înalte bunuri ale omului — cunoaşterea şi creaţia artistică.

Trezirea acestor puteri psihologice productive este, desigur, mai puţin uşoară decât practicarea forţei sau aţâţarea ambiţiei individuale, dar este în schimb mai de preţ. Principalul este dezvoltarea înclinaţiei copilăreşti pentru joacă şi a dorinţei copilăreşti de a dobândi recunoaşterea precum şi călăuzirea copilului spre domenii importante pentru societate; este acea educaţie care se bazează în principal pe dorinţa de a desfăşura cu succes o activitate şi pe dorinţa de recunoaştere. Dacă şcoala izbuteşte să lucreze cu succes într-o asemenea direcţie, ea îşi va dobândi o înaltă stimă în ochii tinerei generaţii şi sarcinile date de ea vor fi primite ca un dar. Personal am cunoscut copii care preferau vacanţei zilele petrecute la şcoală.

O asemenea şcoală pretinde din partea educatorului să fie un fel de artist în domeniul său. Ce se poate face pentru ca un astfel de spirit să fie adoptat în şcoli ? Aici există la fel de puţin un remediu universal ca şi pentru păstrarea sănătăţii unui individ. Există însă anumite condiţii ce trebuie neapărat întrunite. In primul rând, educatorii trebuie crescuţi în astfel de şcoli. In al doilea rând, educatorului trebuie să i se lase o largă libertate în alegerea materialului ce urmează a fi predat şi a metodelor de predare. Căci şi pentru el e adevărat că forţa şi presiunea exterioară ucid plăcerea muncii de calitate.

Dacă aţi urmărit atent până aici reflecţiile mele, vă veţi mira probabil de un lucru. Am vorbit pe larg de spiritul în care, după opinia mea, trebuie instruit tineretul. Dar n-am spus încă nimic despre alegerea materiilor de predat şi nici despre metoda de predare. Trebuie să predomine studiul limbii sau educaţia ştiinţifică specializată ?

La asta răspund că, după părerea mea, toate acestea sunt de o importanţă secundară. Dacă un tânăr şi-a exersat  muşchii şi rezistenţa fizică prin gimnastică şi mers, mai târziu el va fi apt pentru orice muncă fizică. Analog stau lucru­rile şi cu exersarea minţii şi a aptitudinilor intelectuale şi manuale. Nu a greşit hâtrul care a spus: <<Educaţia e ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat la şcoală>>. Iată de ce nu mă preocupă câtuşi de puţin să iau atitudine în lupta ce se poartă între partizanii educaţiei clasice filologico-istorice şi cei ai educaţiei orientate mai mult spre ştiinţele naturii.

Şcoala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca un specialist, ci ca o personalitate armonioasă. Aceasta este valabil, după opinia mea, într-un anumit sens chiar şi pentru  şcolile tehnice, ai căror absolvenţi se vor consacra unei profesiuni bine determinate. Pe primul plan trebuie pusă totdeauna dezvoltarea capacităţii generale de gândire şi de judecată independentă, şi nu dobândirea de cunoştinţe de specialitate. Dacă cineva stăpâneşte bazele domeniului studiat şi dacă a învăţat să gândească şi să lucreze independent, el îşi va găsi cu siguranţă drumul şi, în plus, va fi mai bine pregătit pentru a se adap­ta progresului şi schimbărilor decât cel a cărui educaţie a constat în principal în dobândirea de cunoştinţe detaliate. În încheiere, vreau să subliniez încă o dată că ceea ce am spus aici într-o formă oarecum categorică nu pretinde să fie mai mult decât opinia personală a unui om, bazată exclusiv pe experienţa personală pe care a dobândit-o ca elev, student  şi  profesor.”

Mai multe citate ale lui Einstein despre educație aici.