Îmi place citatul de mai sus a lui Margaret Mead. L-am folosit des pentru forța lui pozitivă, motivațională. Am realizat recent însă că ceea ce afirmă Margaret este adevărat indiferent de direcția în care acest grup schimbă lumea în care trăim. E de ajuns ca o mica parte dintre cei de lângă noi să nu-și poată găsi răspunsuri la întrebări ca ”cine sunt și ce am de făcut în viață ca ceilalți să mă accepte și să mă iubească?” ca atentate similare celor de la Paris sau Bruxelles să apară și la noi. Și cum adolescenții sunt cei care au cea mai mare nevoie de ajutor în explorarea potențialului propriu și găsirea sensului identității am ajuns să fiu convins că fără oameni care să îi ajute să-și găsească modele utile social aceștia sunt cei mai vulnerabili în adoptarea de arhetipuri din zona de umbră a speciei umane. Iar dacă Philip Zimbardo chiar a demonstrat în 1971 prin experimentul său de la Stanford că omului îi este necesar doar un mediu propice ca închisoarea să se transforme într-atât încât să-și acceseze cu ușurință partea malefică, cred cu tărie că și reversul poate fi adevărat și că școala poate deveni un mediu în care adolescenții să-și găsească modele mai funcționale pentru ei și societate.
Fiind născut în 1969 și petrecându-mi primii 20 de ani de viață într-o societate în care modelele puteau fi identificate cu dificultate în afara cărților pe care le-am citit, mi-au trebuit încă 20 de ani de căutări pentru a înțelege că profesia de inginer pe care am practicat-o era modalitatea mea de a încerca să creez o lume mai bună. Astăzi, la 7 ani după ce am descoperi că pot face acest lucru prin suportul oferit oamenilor ca și Life Coach, am decis să mă implic ca Voluntar și Coach-Facilitator în efortul comun al Asociației ROI de a demonstra că această profesie are rolul și rostul ei în educație. Și ca să citez din cartea Izabelei Rimanoczy și a lui Ernie Turner ”Învățarea înseamnă mai mult decât simpla acumulare de informații. Învățarea este văzută ca un proces prin care individul dobândește acces la cunoștințe latente (tacite) prin intermediul reflecției …”. Ce mi-aș fi dorit și eu să beneficiez de o astfel de paradigmă pe vremea când făceam liceul … sau măcar în timpul facultății. Nu a fost să fie. ”Erau alte vremuri” ar spune părinții mei. Ei bine, acum sunt altele!
Doresc prin contribuția mea la proiectul Zburd să îmi onorez noua profesie de Coach și să fiu unul dintre cei care să aducă principiile metodologiei ARL în liceele unde voi susține intervenții. Îmi propun ca de acestea să beneficieze în primul rând PROFESORII, cei pe care îi consider partenerii noștri în efortul de a ”aduce la suprafață” potențialul uman și cei care pot duce în mod sustenabil efortul nostru temporar la un nivel de permanență. De aceea îmi voi canaliza atenția și eforturile în principal pe sesiunile de contractare cu aceștia și voi crea un spațiu de reflecție în care ei să descopere care este spiritul umanist și esența din spatele procesului de Coaching, dincolo de orice tehnică sau instrument. Numai așa consider că demersul meu la clasă va fi unul autentic și eficace și va putea fi modelat cu timpul de către aceștia, altfel potențialul intervențiilor mele se va stinge ca lumina unui fulger necaptat ce brăzdează noaptea și lasă un întuneric mai de nepătruns după dispariția sa.
O atenție la fel de mare o voi aloca planificării intervențiilor în clasă și a creării unui climat de siguranță și a unei perspective apreciative în ciuda mediului neobișnuit atât pentru profesorul-diriginte cât și pentru elevi dar atât de indispensabil schimbărilor de comportament pe care ni le dorim de la ei. Pentru aceasta îmi propun să folosesc cu precădere întrebările de feedback și cadrul ”ca-și-cum” pentru stimularea motivației, imaginației și proiectarea conștiinței în viitor și crearea de ”amintiri” pe deplin posibile despre acesta.
Sunt convins că de succesul demersului meu vor beneficia pe termen lung nu numai profesorii și elevii ce vor interacționa direct cu mine ci și părinții elevilor și societatea per ansamblu, societate din care face parte fiica mea în vârstă de 12 ani care la sfârșitul anului școlar viitor va opta pentru unul dintre liceele din capitală. Și dacă ar fi să nu-i pot lăsa și altceva drept moștenire decât o societate în care exploziile atentatelor sinucigașe a semenilor ei să fie doar o amintire a trecutului și tot ar merita efortul, timpul și energia pe care m-am decis să le re-investesc pentru un timp în acest sistem pe care eu îl numesc: VIAȚĂ.
Cu drag,
Marian Opran
Voluntar al Asociației ROI, coach în proces de acreditare, lucrează cu elevii din anul terminal din Liceul Tehnologic Dimitrie Gusti, București. Vă invităm să îl descoperiți pe Marian și la: www.epistema.ro sau www.Facebook.com/Epistema